FORMA SI DIALOG-iunie 2019,foto M.Dumitras
Vineri, 14. 06. 2019, la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi,sub egida Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, în prezența unui numeros public, a avut loc ediția a III- a proiectului expozitional,, ÎN JURUL CĂMĂȘII’’, sub genericul consacratei întâlniri FORMĂ ȘI DIALOG. Moderatoare a fost profesoara Camelia Toma, iar istoricul de artă dr. Vasile Duda, a prezentat simbolistica complexă a fiecărui artist ce a expus cel puțin o lucrare din creația sa; aceștia sunt: Gabriela Culic, Miron Duca, Maxim Dumitraș, Ion Dumitru, Suzana Fântânariu, Nicolae Fleissig, Marin Gherasim, Ingo Glass, Răzvan Ionescu, Andor Komives, Silviu Oravitzan, Dan Palade, Theodor Pelmuș, Igor Scerbina, Ioan Augustin Pop, Raul Ștef, Claudia Tache Veethvidangan și Dany-Madlen Zărnescu.Curatorul expozitiei Maxim Dumitras,Emil Cassian Dumitras. În partea a II-a, a avut loc lansarea cărților „Nodul sacru” de Ioan Marchiș (prezentată de poetul Ion Mureșan și dr. Nicoară Mihali) și „Eminescu – peregrin prin Maramureș” de Nicoară Mihali (prezentată de Lazăr Năsui). Luările de cuvânt ale celor trei protagoniști, Ion Mureșan, care, printre altele, ne-a recitat, poemul „Melancolie” cu ocazia celor 130 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului național Mihai Eminescu, dr. Nicoară Mihali, un împătimit al vieții și operei poetului „nepereche”, și Lazăr Năsui ne-au înnobilat sufletele. La rândul lor, soprana Sara Mihali și compozitorul Ionică Pop ne-au oferit un recital pentru voce și pian . „Forma și Dialogul” de la Sângeorz-Băi nu și-a contrazis publicul prin exigența și valoarea sa, incontestabilă, demonstrată și cu această ocazie.