Vineri, 27 aprilie 2009, incepând cu ora 18.00, la Muzeul de Artă Comparată din Singeorz-Bai s-a desfăşurat o noua ediţie a programului Formă şi Dialog. Invitaţii au fost artistul plastic Onisim Colta si poetul Vasile Leac.
Onisim Colta este unul dintre cei mai reprezentativi artişti plastici contemporani, deţinător al mai multor premii UAP, doctor in artele plastice, curator al Bienalei Internaţionale de la Arad si unul dintre colaboratorii constanţi ai revistei de cultură ARCA. La întâlnirea de la Muzeul de Artă Comparată, Onisim Colta a susţinut o conferinţă axată în principal pe desacralizarea artei moderne şi contemporane şi a prezentat un film documentar despre opera sa.
Poetul Vasile Leac a incercat să-şi definescă poziţia faţă de poezia contemporană, specificând că există un culoar oficial impus în România de critica literară contemporană şi că eforturile sale duc constant înspre spargerea acestui coridor. Vasile Leac a citit pentru public poemul Dezosata, poem încă nepublicat în volum. Vasile Leac a publicat până acum 4 volume de poezie, dintre care cel mai recent Dicţionar de vise a apărut la Cartea Românescă şi a fost recompensat cu premiul Euridice pe anul 2007. În 2008 a susţinut o lectură publică la New-York, la invitaţia ICR.
In aceeaşi seară a avut loc şi inaugurarea galeriei RAKU25, un nou proiect al Muzeului de Artă Comparată. Istoricul de artă Vasile Duda a inaugurat galeria RAKU25 subliniind pe scurt ce îi apropie şi ce îi separă pe cei 6 tineri artişti care expun pe simezele galeriei: Alex Dumitru, Cătălin Burtea, Emil Cassian Dumitraş, Lavinia Manea, Mihnea Grigore şi Ştefan Creţu.
RAKU25 se vrea o galerie dinamică, axată în principal pe ceramică. Expoziţia va fi reînoită la fiecare ediţie a proiectului Formă şi Dialog.
Întregul proiect este susţinut de Casa de Cultură din Sîngeorz-Băi, Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Primăria Sîngeorz-Băi.