xmlns="http://www.w3.org/2000/svg">
FORMA SI DIALOG - IULIE 2011

Vineri, 05 iulie 2011, la Muzeul de Arta Comparata din Singeorz-Bai a avut loc o noua editie a programului "Forma si Dialog". Invitati au fost scriitorii Teodor Tanco si Ion Muresan si rapsodul popular Crisan Vasile.

La eveniment au participat si sculptorii aflati la simpozionul international de sculptura ANDEZIT 2011 care se desfasoara in aceste zile la Singeorz-Bai. Teodor Tanco a ales sa prezinte publicului doua dintre cele mai recente carti ale sale: "Viata si literatura", editura Napoca Star si "Trei intalniri cu Constantin Noica", aparuta la editura Eikon. Prezentarea cartilor a fost facuta de Vasile George Dancu, directorul editurii Eikon si in prezentare a subliniat uriasa valoare stilistica si documentara a cartilor lui Teodor Tanco.

Poetul Ion Muresan i-a adus un elogiu scurt, dar consistent, celui care toata viata s-a preocupat de carti, celui care are, in continuare, un strict program de biblioteca. Teodor Tanco a depanat cateva amintiri pentru auditoriu, dovedind un simt al umorului si o energie rar intalnite la congenerii sai.

Despre "Cartea Alcool"* semnata de Ion Muresan au vorbit Dan Coman si directorul editurii Charmides, Gavril Tarmure. Dan Coman a subliniat bucuria de a-l citi pe Ion Muresan precum si faptul ca nu putini tineri scriitori marturisesc deschis ca descind din poezia lui. Gavril Tarmure si-a manifestat onoarea si bucuria de a fi editat cea mai buna carte de poezie a anului 2010.

Seara s-a incheiat cu muzica, un mic concert sustinut de rapsodul popular Crisan Vasile, din Reghin. Acesta a incantat auditoriul cu piese muzicale interpretate la instrumente traditionale: tulnic, caval, fluier, frunza. Partenerii proiectului "Forma si dialog" sunt Complexul Muzeal Bistrita si Galeria RAKU25.