JURNAL si RUGACIUNE
„Jurnal” şi „Rugăciune” Vineri, 5 august 2022, începând cu orele 18, la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, sub egida Consiliului Județean Bistrița–Năsăud şi a Complexului Muzeal Bistrița–Năsăud, a avut loc o nouă întâlnire culturală. Este vorba de vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică „Jurnal” al artiştilor plastici Luminița Radu și Bianca Rotaru şi despre recitalul de poezie creștină susţinut de actriţa Camelia Dinca Ion . Expoziţia „Jurnal”, prezentată de curatorul acestui eveniment, Constantin Ţînteanu, adună pe simeze lucrări create în ultimii doi ani de activitate ale celor doua artiste . Chiar dacă lucrările Luminiței Radu și Biancăi Rotaru reflectă pentru fiecare dintre ele o viziune mai mult sau mai puţin diferită, totuşi drumul este acelaşi. E un drum comun, e „jurnalul fără cuvinte”, doar acesta fiind martorul experiențelor de tot felul, al eșecurilor și al reușitelor, al momentelor de incertitudine și al stărilor de grație. Este drumul în care arta se trăieşte cu adevărat, la final el oferind noi promisiuni, acestea la fel de preţioase ca şi lucrările create de cele doua artiste. Partea a doua a întâlnirii de la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi a cuprins recitalul de poezie creștină „Rugăciune”, susţinut de actrița Camelia Dinca Ion. Într-o atmosferă deosebită, începută în bătăi de toacă, actriţa a uimit publicul, recitând pe versurile poeţilor Costache Ioanid (poezia „Ştergarul) și Tudor Arghezi (în special, din „Psalmii” acestuia). O întâlnire culturală de excepţie şi de această dată, la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi!