Vineri, 26 februarie ora 18:00, la Muzeul de Artă Comparată din Sîngeorz-Băi, sub egida Complexului Muzeal Bistria-Năsăud, s-a desfăurat o nouă ediie a proiectului ”Formă şi Dialog”, manifestată prin doua evenimente culturale. In deschidere, istoricul de artă Vasile Duda a prezentat în cadrul expoziţiei de artă contemporană,, ÎNTÂMPLĂRI”, creaţiile a patru artisti vizuali:
Vlad Ciobanu – desen, ale carui opere se remarcă prin forţă, inteligenţă expresivă şi echilibru. Predispoziţia de a desena o am de când mă ştiu. Am încercat s-o fac nu ca un sculptor, adică nu desen de notaţie, ci să lucrez ca un grafician. Acum am început să folosesc şi culoarea, dar nu pot spune că pictez. Din grafică mă întorc îmbogăţit la sculptură. E drept, graficienii spun că desenul meu, chiar dacă folosesc haşuri, peniţă… este vizibil unul de sculptor,spune Vlad Ciobanu.
Emil Cassian Dumitraş – ceramică, el insuşi descriindu-şi opera in termeni exacţi, plini de semnificaţie: “Întregul este un tot fragmentabil. Din el se desprind părţile. Ele sunt strans legate de esenţa întregului, dar, cu toate acestea, calitatea lor de a fi precis delimitate le face sa devină la randul lor intreguri. Partea nu exista fără întreg iar întregul încetează a fi ca atare daca este privat de una dintre părţile sale. În raportul întreg-parte, întregul explică partea şi partea explică întregul,”
Suzana Fîntînariu – grafică şi obiect. Operele sale rafinate ne transpun într-o atmosferă în care privitorului i se relevă echilibrul dintre formă, culoare si conţinut. Convergenţa între textul prelucrat, imaginat, inventat şi zona de plasticitate experimentată, personalizează obiectul in lucrarile expuse .
Născută la 15 septembrie 1947, localitatea Baia, judeul Suceava.
Absolventă a Institutului de Atre Plastice „Ioan Andreescu” Cluj-Napoca (1968-1974); Bursă de studii Roma, Italia 1985.
Este profesor universitar doctor la Facultatea de Arte, Universitatea de Vest Timişoara.
Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Aurel Vlad, (n. 1954, Galaţi) este sculptor, desenator şi gravor, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, personalitate de prim rang a artei româneşti contemporane. Din 1990 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Absolvent al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu “, Secţia Sculptură, Bucureşti, clasa profesor Geta Caragiu Gheorghiţă şi prof. Marin Iliescu (1980-1984), Aurel Vlad este, din anul 2008, Decan al Facultăţii de Arte Plastice, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Practica o sculptură expresionist gestuală care îi provoaca privitorului întrebari si reacţii.Obiectele expuse fac parte din ciclul ,,Forme bizantine,,si fac parte din colectia Muzeului de Arta Comparata Singeorz-Bai.
A doua parte a serii a fost marcată de lansarea cărilor scriitorului Cornel Cotuiu : „Ce rămâne”, editat în 2015 şi „Pavilionul”, editat în anul 2016, publicate la Editura coala Ardeleană din Cluj – Napoca.
S-a născut la 15 februarie 1945 în localitatea Beclean, judetul Bistrita-Năsăud
A aboslvit in anul 1971 Facultatea de Filologie a Universitaţii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Debutează publicistic in 1964 in revista “Tribuna” cu o povestire.
Debutul editorial are loc in 1978, cu volumul de proză “În cautarea altui final” (Editura Dacia)
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din Romania – ASPRO si al Asociaţiei Sindicale a Scriitorilor din Cluj (ASISC).
Cărţile au fost prezentate de scriitorul Icu Crăciun.