xmlns="http://www.w3.org/2000/svg">
FORMA SI DIALOG - MARTIE 2016

Vineri, 19 martie ora 18:00, la Muzeul de Artă Comparată din Sîngeorz-Băi, sub egida Complexului Muzeal Bistria-Năsăud, o nouă ediie a proiectului ”Formă şi Dialog” a prilejuit întalnirea cu actorul Dorel Vişan şi compozitorul Ionică Pop. Pledoaria actorului pentru frumos şi momentele in care domnia sa ne-a transpus în perceptori ai grandoarii culturii naţionale au demonstrat încă odată valoarea ţinutei estetice a arhitecturii interpretative, acompaniamentul la pian reuşind să inducă o stare emoţională specifică.

Actorul Dorel Vişan s-a născut în judeţul Cluj, satul Tăuşeni, la 25 iunie 1937. În anul 1965 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti. A debutat pe marele ecran în comedia Păcală, anul 1974. Rolul său de referinţă a fost în filmul Iacob, 1978, despre care cotidianul The New York Times consemna la vremea respectivă: "Dorel Vişan în rolul principal este extraordinar, în special atunci când rămâne singur, fără cuvinte, în ultimele 20 de minute." În anul 1985 a interpretat rolul personajului Tudor Bălosu în filmul Moromeţii. În anul 1995 i s-a oferit rolul principal în filmul Senatorul melcilor presa franceză consemnând: ”Senatorul e genial interpretat de Dorel Vişan, un voinic spătos, care seamănă ciudat cu Charles Napier, actorul venerat al lui Jonathan Demme. “Senatorul melcilor” ar fi trebuit premiat pentru formidabilul actor Dorel Vişan, în rolul titular”. (Thierry Jousse – Cahiers du Cinema).În paralel cu activitatea sa artistică de pe scena Teatrului din Cluj şi din filme, a fost şi director al Teatrului „Lucian Blaga” din Cluj, precum şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din acelaşi oraş.

Compozitorul Ionică Pop, născut la data de 20 august 1967 în localitatea Sângeorz – Băi, judeţul Bistriţa – Năsăud este membru titular al Uniunii Compozitorilor din România. În anul 1991 a absolvit Academia de Muzică "G. Dima", secţia compoziţie, clasa Cornel Ţăranu. Din 2004 are titlul de doctor în Muzică ( Stilistică muzicală), cu Teza: “Tendinţe şi structuri în muzica actuală. Se remarcă prin comunicări ştiinţifice, activitate regizorală, muzică corală, muzică electronică, muzică pentru expoziţii, muzică de film-expoziie, antologii de texte pentru uz didactic. Compoziţiile sale publicate subliniază maturitaea artistică şi eleganţa stilului - Închinare lui Ştefan Vodă (versuri M.Eminescu), - Să se îndrepteaze (text religios), - Memento mori (versuri M.Eminescu), - In memoriam Enkidu (texte div. autori), - Joi de dimineaţă (versuri populare), în vol. Culegere de coruri - Concursul de compoziţie corală „Stefan cel Mare şi Sfânt - 500”, Editura Muşatinii, Suceava, 2004, p. 222-271 - Memento mori (versuri M.Eminescu), - Joi de dimineaţă (versuri populare), în Antologie corală – Muzică religioasă şi cultă, vol. IV, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2006 - Şapte cântece pe versuri proprii, în volumul de versuri şi muzică, (grafica Emil Dobriban) "DAR", Editura Limes, Cluj-Napoca 2008, 80p. 6 ”La deuxieme aventure celeste de Monsieur Antipyrine”, partitura, in Caietele Tristan Tzara, Publicatie internationala pentru studiul Avangarde.

Prezenţa celor doi oameni de cultură a fost percepută drept o invitaţie la meditaţie, fiind demne de remarcat elementele literare şi muzicale de mare rafinament pe care actorul Dorel Vişan şi compozitorul Ionică Pop le-au etalat cu binecunoscuta lor măiestrie.